Shakespeare ne-a transmis prin Hamlet o intrebare pe care o traiesti ca dilema existentiala mai ales in momente de maxima incercare. Nu traim vremuri in care dramatismul sa ajunga la cote atat de inalte incat "a fi sau a nu fi" sa fie demarcatia intre optiunile pe care le avem in viata si, din punctul meu de vedere, intrebarea s-a transformat intr-un mai firesc "raman sau plec?". Raportat la oricare dintre aspectele vietii intrebarea apare tot in momente de evaluare a trairii: Plec sau raman intr-o relatie?, plec sau raman la un post de lucru?, plec sau raman in aceasta tara?... toate intrebarile sunt plauzibile si marea satisfactie a libertatii de alegere se transforma in stresul alegerii corecte.
Nu exista nici-un aspect al vietii care sa functiuneze perfect, intotdeauna va fi un punct in care ceea ce parea a fi ideal se transforma minim in banal, daca nu intr-o suferinta. Apoi sunt toate tentatiile - mai multi bani, un loc mai nou, o masina mai frumoasa... nimic nu te deranjeaza la ceea ce ai, dar e greu sa faci fata dorintei de mai bine. Si din nou ai optiunea, poti sa alegi schimbarea.
E confortabil, e linistitor gandul ca poti face mereu alegerea catre altceva. Dar reversul este ca, de fiecare data cand te reinventezi, pierzi o parte din tine, sigur va trebui sa renunti la continuitate, la ceea ce erai pana la un moment. Proiectele, visele, proiectele incepute, relatiile - toate vor suferi modificari, ca in cele din urma sa fie altceva. Impresia mea este ca de fiecare data cand taiem o parte din trecut si ne reinventam, de fapt traim o alta viata. Un nou inceput semnifica, in sensul cel mai propriu, o alta existenta. Traim mai multe vieti, ne reincarnam in acelasi corp si avem avantajul unic al memoriei asupra trecutului, dar in totul se petrece in aceeasi existenta - " a pleca sau a ramane".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu