Timp

Am apasat prea tare pe acceleratie. Sunt un om caruia ii place sa contemple si sa-si dea singur ragazul de a asimila ceea ce se petrece in jurul sau si mai ales in interior. Dar, dintr-o eroare, am apasat prea tare pe acceleratie. Am intrat intr-un vartej al timpului, nu mai am timp de mine, sa citesc, sa scriu , sa pictez sau pur si simplu sa stau. E necesar si chiar frumos tot ceea ce se petrece, e timpul petrecut cu familia, cu prietenii, munca (care imi place), concediile - dar nu am ragazul necesar ca toate acestea sa intre in fiinta mea. Sunt toate prea bruste si prea abrupte. Intr-o singura ora pot fi fericita ca s-a intamplat ceva de bine la servici, apoi sa primesc o veste foarte proasta, tot de la birou, sa am discutii despre scoala copilului si apoi sa trebuiasca sa iau o decizie care schimba intregul program pe saptamana viitoare, sa fac aranjamentele pentru o vacanta, sa recalculez bugetele pe anul in curs, sa ma gandesc ce mancam diseara, sa ma ingrijorez ca unul dintre copii unei prietene se simte rau, sa imi programez ora la coafor, sa imi aranjez agenda pentru a face loc unei intalniri neprevazute, sa raspund la mailul primit de la niste furnizori suparati, sa refac iar calculele de cash flow pentru luna in curs, sa ma duc sa discut cu proprietarul cladirii ca am nevoie de inca un spatiu, sa trimit niste raspunsuri colegilor, sa semnez niste acte, sa citesc un contract, sa o sun pe mama care e ingrijrata pentru o verisoara care sta sa nasca.... Imi place tot ce fac, traiesc intens emotional, dar nu asimilez nimic.

Am prins un strop de ploaie in palma si mi-am potolit setea pentru o saptamana. Era atat de dulce.