mistic

Inceputurile omenirii se leaga de povesti cu zei si eroi, de prevestiri si oracole. Religiile lumii se bazeaza pe miracole si puteri supranaturale si pe forte care nu sunt accesibile neinitiatilor. Conceptul de umanitate privit din perspectiva istorica include credinta, misticul.
Pentru oamenii vremurilor moderne, uneori sub scuza stiintei atat de dezvoltate, alteori dintr-un pragmatism care vine ori din ignoranta generata de accesul facil la toate resursele necesare unui trai decent sau din imbratisarea unor dogme care pun in locul divinitatii omul,ideea de divin se dilueaza pana la a pieri cu totul.
Dar pierderea este de ambele parti, divinului ii lipsesc adolatorii, dar si sufletul uman se simte parasit si singur in univers.
Eu am nevoie de mistic, am nevoie de credinta. Poate e o slabiciune fiindca nevoia mea izvoraste tocmai din speranta ca nu suntem singuri in acest imens abis, ca nu vreau sa fiu o intamplare pe Pamant si ca mi-as dori ca prin actiunile mele sa particip la o lucrare care sa includa participarea unei entitati superioare. Imi doresc sa simt ca exista ceva mai presus de simpla intamplare, ca trecerea timpului are logica si ca uneori cineva ne priveste, de acolo de sus. E mai simplu sa crezi in divinitate cand esti in nevoie, indiferent de tipul nevoii. Si tocmai faptul ca uneori sperantele isi gasesc raspunsul in cele mai neasteptate moduri iti arata ca n-ai gresit, tot ce trebuia sa faci era sa crezi. Dumnezeu te ajuta cand trebuie, in rest te stie bine.
Cazul unui tanar care a stat 11 zile sub daramaturile unui hotel in Haiti pentru a fi salvat de o echipa formata din francezi, greci si americani este un exemplu. De ce am pune pe seama intamplarii si nu a unui Dumnezeu care a vrut ca acest tanar sa mai traiasca faptul ca oameni din trei tinuturi au venit sa-l salveze? Poate doar caile sunt neconventionale, dar divinul ne apare daca stim sa il vedem. Tot ce trebuie sa facem este sa credem in semne.